„Nu cred că a fost statutară decizia. Nu mi se pare normal să îți excluzi, în lipsă, cel mai longeviv primar, fără să fiu lipsit de modestie. Nici măcar nu a fost o ordine de zi. Chiar așa să vii, să spui, de mâine, Damian nu mai este aici pentru că trebuie să facem noi curățenie în interiorul partidului. Începi cu cine? Cu primarii, care sunt fundația oricărui partid, mi se pare aberant! Eu aștept să mi se comunice hotărârea, o voi contesta, voi rămâne în continuare fidel PSD-ului și chiar cred că în organizația din Alba ar trebui să predomine valorile democratice”, a spus Gherghe Damian.
Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a refuzat să facă publice motivele pentru care Gheorghe Damian a fost exclus din partid, invocând că sunt probleme interne.
Pe de altă parte, PSD Alba a scris într-un mesaj, postat pe pagina de Facebook, că primarul din Ciugud a fost exclus în urma unei „analize aprofundate” a modului cum s-a desfășurat campania electorală pentru alegerile parlamentare 2016 și a rezultatelor obținute.
Gheorghe Damian a ocupat locul trei la Camera Deputaților, considerat neeligibil, iar, potrivit unor surse, el este acuzat că ar fi făcut campanie doar pentru Daniel Breaz, rector al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care a ocupat locul 1 la Senat.
„Cum credeți că pot eu să mă duc în campania electorală când eu sunt pe listă la deputați, indiferent de loc, să le spun oamenilor, votați lista la Senat și nu o votați la Camera Deputaților? Cum credeți? Sigur, cuiva nu i-a convenit că am fost cel mai vocal și mai insistent că Daniel Breaz trebuie să fie locul 1 la Senat. Haideți să ne uităm ce imagine are Daniel Breaz și ce imagine avem ceilalți, oricare dintre noi. Mie mi-au spus-o în față foarte mulți, eu o să votez lista la Senat pentru omul acela, la deputați îmi pare rău, dacă tu erai mai sus, poate votam”, a mai spus Gheorghe Damian.
El a adăugat că deși s-a întâlnit în repetate rânduri după alegeri cu președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, nu i s-a invocat nimic, iar când a primit vestea a râs și a crezut că este „o glumă proastă”.
Alături de Gheorghe Damian a fost exclus și consilierul județean Ioan Florea, fost președinte executiv al PSD Alba.
Gheorghe Damian este unul dintre cei mai performanți primari din județul Alba, realizările sale fiind apreciate și de lideri ai celorlalte partide politice. El a avut funcția de vicepreședinte al PSD Alba, iar, la alegerile din vară, a fost reales pentru al cincilea mandat consecutiv cu 85% din voturi.
Comuna Ciugud are drumuri agricole asfaltate, curent electric de la rețeaua eoliană, internet prin Wi-Fi în parcuri și piste pentru bicicliști.
Aceasta este singura comună din județul Alba unde populația între cele două recensăminte – din 2002 și 2011 – a crescut, respectiv de la 2.700 la 3.200 de locutori, datorită, spun oamenii, „condițiilor de viață create”.
Decizia de excludere este contestată în mediul online, iar internauții îi acuză pe cei care au luat-o.